Dacă vrei să începi cu filme românești, alege mai întâi unul care îți place ca poveste, nu unul care are cele mai multe premii. Pădurea spânzuraților, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile sau Moartea domnului Lăzărescu sunt trei puncte de pornire foarte diferite, dar toate arată de ce cinematografia noastră a fost remarcată în lume.
Cinemaul românesc are două perioade puternice. Prima ține de anii 1960, când regizori ca Liviu Ciulei și Lucian Pintilie au făcut filme cu limbaj propriu. A doua, cunoscută drept Noul Val românesc, a început la mijlocul anilor 2000 și a adus festivaluri, premii și o estetică recunoscută: plan lung, dialoguri realiste, umor sec și teme cotidiene. Lista de mai jos le acoperă pe amândouă.
De unde începi cu cinemaul de dinainte de 1989?
Pădurea spânzuraților (1965), regizat de Liviu Ciulei după romanul lui Liviu Rebreanu, i-a adus regizorului premiul pentru regie la Cannes. Este un film grav, în alb-negru, despre un ofițer prins între datorie și conștiință în timpul Primului Război Mondial. Se vede cel mai bine fără întreruperi și cu telefonul pus deoparte.
Reconstituirea (1970), de Lucian Pintilie, este mai dur și mai ironic: un tânăr este obligat să joace o scenă de bătaie într-un film educativ, iar jocul alunecă spre violență reală. Rămâne un film incomod, despre manipulare și autoritate, care a avut parte de interdicții la vremea lui. Se recomandă celor care vor să înțeleagă cum se vorbea despre societate prin metaforă.
Ce filme ale Noului Val merită prioritate?
Noul Val este mai ușor de abordat, fiindcă vorbește despre oameni și situații recognoscibile. Iată un traseu posibil:
- Moartea domnului Lăzărescu (2005), Cristi Puiu: noaptea unui bărbat în vârstă, plimbat între spitale; film despre indiferență și răbdare.
- 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), Cristian Mungiu: premiat cu Palme d’Or la Cannes; o dramă tensionată din ultimii ani ai comunismului.
- Polițist, adjectiv (2009), Corneliu Porumboiu: un film lent, cu umor, despre limbaj și lege.
- Poziția copilului (2013), Călin Peter Netzer: Ursul de Aur la Berlin; o mamă care își apără fiul cu orice preț.
- Aferim! (2015), Radu Jude: western alb-negru în Țara Românească a secolului al XIX-lea, premiat la Berlin pentru regie.
Începe cu ultimele două, dacă preferi poveștile cu ritm, și lasă primele filme pentru când ai răbdare pentru tempo lent.
Cum vezi un film românesc fără să ți se pară greu?
Multe filme din Noul Val au scene lungi, filmate dintr-un singur cadru, fără muzică și fără explicații. Pentru un spectator obișnuit cu ritmul rapid, asta poate părea monoton. Soluția este să schimbi felul de a privi: urmărește gesturile, tăcerile, pauzele din conversații. Acolo se petrece de fapt acțiunea.
Alege un moment liniștit, fără telefon în mână. Dacă filmul are subtitrare în română, pornește-o, pentru că accentele regionale și vorbirea fugară pot scăpa. Citește un paragraf despre context înainte de film, nu după, ca să nu pierzi aluziile, dar evită rezumatele care îți strică finalul.
Ce altceva poți urmări în afară de film?
Dacă te atrage povestea spectacolului, merită să urmărești și teatrul. O întâlnire de comedie scenică precum cea din spectacolul Școlii de Comedie de la Teatrul Național arată o altă față a artei dramatice, mai ușoară și mai directă. Cinemaul și teatrul se completează: de multe ori actorii și regizorii se întâlnesc în ambele.
Merită cunoscute și numele care au ajuns dincolo de granițe, așa cum se vede în materialul despre artiștii români apreciați în străinătate, un domeniu în care cinemaul ocupă un loc important.
Ce rol are contextul istoric în aceste filme?
Aproape fiecare film din listă se sprijină pe o realitate concretă. Pădurea spânzuraților pornește din experiența războiului, Reconstituirea din felul în care ordinea publică și propaganda se amestecau, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile din regulile stricte ale ultimilor ani de dinainte de 1989, iar Aferim! din legile și prejudecățile unei societăți în care oamenii se vindeau și se cumpărau. Nu ai nevoie de o lecție de istorie înainte, dar două-trei paragrafe de context fac vizionarea mult mai bogată.
Un alt avantaj al acestor filme este felul în care folosesc limba. Replicile sunt scurte, uneori seci, adesea amuzante fără să vrea. Dacă ești atent, auzi cum vorbesc oamenii de rând: un mic dialog dintr-o bucătărie sau dintr-un birou spune mai mult decât o scenă spectaculoasă.
Cum organizezi o seară de cinema românesc?
Dacă vrei să faci din asta un obicei, alege un film pe lună și invită un prieten. După vizionare, vorbiți zece minute despre ce v-a rămas: o scenă, o replică, o decizie a personajelor. Discuția scurtă face ca filmul să se așeze mai bine în memorie. Păstrează un caiet cu titlurile văzute și notele tale, ca să vezi cum îți evoluează gustul.
Nu te forța să-ți placă totul. Unele filme celebre pot părea reci, iar asta nu înseamnă că ai pierdut ceva; înseamnă doar că alt film îți va vorbi mai bine. Lista se poate completa cu filme mai noi, comedii sau documentare, după gust.