Locuri ascunse din Romania unde poti explora natura si cultura locala

Acum, mai mult ca nicioadata, Romania va fi cel mai la indemana loc unde ne putem face concediile. In conditiile in care zborurile si accesul in anumite tari va fi imposibil sau mult ingreunat fata de perioada dinaintea pandemiei de coronavirus, marea majoritate a romanilor vor prefera sa-si petreaza concediile in interiorul tarii. Toata aceasta situatie are si o parte buna, si anume contributia noastra la revirimentul a doua sectoare foarte importante pentru economie: sectorul HORECA si turismul. 

Prin urmare, este de asteptat ca in urmatoarele trei luni, mai toate punctele de atractie din tara sa fie supra-aglomerate, iar aici exista si un risc. Este foarte important ca, in urmatoarea perioada, cu totii sa interiorizam un tip de comportament menit sa ne protejeze si sa impiedice raspandirea virusului. De aceea, inainte de a ne rezerva un concediu, ar fi bine sa tinem cont si de acest aspect, iar una dintre deciziile pe care le putem lua este de a ne petrece vacanta intr-un loc mai putin popular si, prin urmare, mai putin aglomerat. Pentru aceasta, puteti de pe acum sa incepeti o documentare pentru ca alegerea voastra sa fie cat mai inspirata. Iata propunerile noastre:

Bucovina. Preferata si vazuta in special ca destinatie in timpul sarbatorilor pascale, Bucovina poate fi un extraordinar punct de atractie pentru un condediu mai lung. Infrastructura de cazare este foarte bine dezvoltata, la fel si cea de HORECA. Bucovina are nu doar spiritualitate si multe istorie, cat si o natura luxurianta, ideala pentru drumetii si aventuri montane. In plus, bunatatea si ospitalitatea oamenilor locului sunt unice, ceea ce va face din concediul vostru un adevarat paradis.

Muntii Dobrogei si Delta Dunarii. Mai putin cunoscuta pentru turism, partea de Nord a Dobrogei poate fi o adevarata revelatie. Relieful, care imbina cu succes campia cu dealul si asprimea tocita a celui mai vechi lant muntos din Romania, va va aminti de celebra zona a Toscanei. Pentru un concediu de o saptamana puteti face o combinatie cateva zile petrecute pe trasee in Parcul Natural Muntii Macinului si cateva zile petrecute in Delta Dunarii, pe bratul Sfantul Gheorghe. Veti avea foarte multe obiective de vizitat, de la cetatea Enisala si cetatea Argamum, pana la Cheile Dobrogei. Infrastructura de pensiuni este in plina dezvoltare, prin urmare oamenii sunt mai mult decat primitori si dornici de oaspeti. Drumurile sunt libere si excelente din punct de vedere al infrastructurii.

Oltenia. Oltenia, cu nenumaratele ei povesti, cu oamenii ei cu vorba iute, poate fi o varianta neasteptata si placuta de concediu. Oltenia are peisaje rapitoare, precum cele din preajma Manastirii Tismana sau Cozia, are cele mai multe cule si conace boieresti din tara, precum culele Greceau, Duca si Maldaresti, are biserici din lemn impresionante, precum Biserica Leleasca, cea mai mare biserica de lemn din Oltenia.